Fabulos în piele metalizată

          După cum presupun că majoritatea aţi observat, moda a devenit destul de accesibilă oricărei persoane, indiferent dacă dispune de un buget mai mare sau de unul mai mic, sau dacă dispune de multe cunoştinţe în domeniu sau chiar mai rău decât contrariul. Ţin să citez cu părere de rău o frază dintr-un articol citit destul de recent de mine: “Tot mai trist devine peisajul fashion, atunci când manechinul expus e cel ce deschide apetit pentru uniformitate!”. Sper că aţi înteles la ce anume se referea acel articol. Dacă nu, atunci am să vă explic eu, printr-un simplu exemplu din viaţa mea.
           Pot spune că aproape în fiecare zi a săptămânii, mai precis dimineaţa, am drum prin Unirii şi chiar mai exact decât atât, trec aproape zilnic pe lângă mall-ul din acea zonă. Pe colţ, frumos expuse, îmi defilează prin faţa ochilor modelele cu cele mai în trend ţinute ale magazinului H&M. Deşi trec zilnic, deşi le văd destul de des chiar şi cu aceeaşi ţinută, tot tind să le privesc intens (încercând de fiecare dată să râresc pasul). Într-adevăr sunt foarte frumoase ţinutele şi extraordinar de bine facute combinaţiile. Însă, fetelor, iar aici am să citez din nou, din acelaşi articol “Femei frumoase, zâmbiţi, dar nu toate la fel!”. Ideea pe care magazinele de haine încearcă să o promoveze prin manechinele din vitrină, este aceea de a te determina pe tine să cumperi nu numai unul dintre accesorii, ci toată ţinuta. Aici ţine de marketing şi nu de modă, de bun gust şi de stil. Stilul şi-l creează fiecare în parte, în funcţie de caracter. Dacă tu consideri că eşti, şi sigur eşti, diferit/ă şi special/ă în felul tău, atunci priveşte manechinul, inspiră-te, ţine minte ce ţi-a plăcut şi încearcă să adaptezi la stilul tău.
            Nu este deloc complicat să iţi creezi singur ţinutele. Totul ţine de caracter şi mai ales de locul unde ai să expui ţinuta (şi oricât ai spune că nu contează cum sunt îmbrăcaţi cei din jur, nu cred că tu iţi doreşti să ieşi din anonimat prin simplul fapt că poate ceilalţi respectă anumite standarde). Spre exemplu: Nu te poţi duce undeva unde toată lumea abordează stilul bussines, cu un outfit de seară sau un outfit desprins de pe podiumurile celebre, eventual şi un look destul de crazy. Într-adevăr, te vei afla în centrul atenţiei, însă privirile aţintite spre tine vor tinde să critice aspru ţinuta ta, fie ea oricât de frumoasă, deoarece tu nu respecţi standardele locului. (Este exact ca şi cum te-ai da deştept printre proşti. Aici deja nu mai poţi vorbi de satisfacţia privirilor fixate asupra ta.) Ca să fiu mai explicită, am să merg pe acelaşi exemplu cu persoanele bussines. Tu, fiind o persoană mai veselă şi care tinde spre originalitate, poţi aborda, la rândul tău, acel stil bussines, însă puţin adaptat ţie. Un sacou dintr-un material mai deosebit, o fustă sau un pantalon în trend , şi să nu uităm că „Accesoriile sigur vor face diferenţa”, cravata, eşarfa, un colier sau o pereche de cercei, geanta sau pantofii ca pată de culoare şi nu în ultimul rând, la femei, un machiaj aşa ca la carte, te pot face absolut fabuloasă dacă ştii cum sa le alegi. Atunci când vei reuşi să respecţi normele şi în acelaşi timp să aduci un plus de originalitate ce te va scoate din anonimat, te asigur că vei simţi o plăcere enormă şi o satisfacţie a reuşitei de a te face remarcat prin acele mici detalii.

Aici am să intervin cu câteva detalii referitoare la ce mai e nou în acest sezon. „Care altul este rolul modei decât acela de a întreţine flacăra visului, un vis al frumuseţii eterne ce sălăsluieşte inevitabil în sufletul fiecărei femei?” Unele dintre cele mai fermecătoare capitole de basm ale primăverii-verii 2015 se regăsesc în noua colecţie Musette, concepută asemenea unui periplu prin labirintul memoriei. Silueta pantofilor relevă pe de o parte o latură senzuală, exprimată prin liniile curate şi prin decupajele care pun în valoare supleţea gambelor şi delicateţea gleznelor, iar pe de alta parte o complexitate menită să creeze dependenţă, precum un “drog” fashion fără contraindicaţii. Elementul care domină întreaga colecţie este reprezentat de pielea metalizată ce aminteşte de ramele oglinzilor sau ale tablourilor pe care se observă patina timpului. Auriul, auriul-rose, argintiul sau bronz-ul sunt dispuse unitar în design-ul pantofilor stiletto decupaţi sau al sandalelor cu barete fine multiple. 

            Acum că ai un punct de plecare: elementul care domină (pielea metalizată), poţi foarte uşor să îl adaptezi, în funcţie de imaginaţia ta, la propiul tău stil şi indiferent de alegere, sigur te vei afla în categoria celor ce ţin cont de tendinţe.

Recent mi-am achiziţionat şi eu o pereche de săndăluţe argintii. Îmi plac enorm şi abia aştept să le port în diversele combinaţii de haine.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s